VISUL VERONICĂI

Restaurantul Atypic nu a fost niciodată un proiect obișnuit. Chiar de la început, a trezit curiozitate și controverse, începând cu numele. Veronica, fondatoarea restaurantului, povestește că a ales această denumire tocmai pentru că „Atypic” avea mai multe sensuri. În momentul lansării, conceptul era cu adevărat atipic pentru Chișinău: un restaurant ascuns în holul unei clădiri de birouri, cu o bucătărie diferită de tot ce exista la acea vreme în oraș.

atypic 6

Numele Atypic i-a venit încă din perioada în care coordona Meating Point. Clienții îi spuneau frecvent că proiectul lor este atipic, iar Veronica a știut din acel moment că următorul restaurant va purta acest nume. Împreună cu echipa, a creat două concepte: Atypic și Daily Dose. Sunt diferite, dar împart aceeași inimă, aceeași echipă, aceeași bucătărie, aceleași valori.

Veronica își imaginează cele două locații ca pe doi frați:
„Atypic este ca absolventul de Oxford: elegant, rafinat, atent la detalii. Daily Dose e studentul relaxat, cu o viață socială activă, care ziua este cafenea artizanală și seara devine un cocktail bar vibrant.”

Cele două concepte atrag categorii diferite de oaspeți, cu gusturi și preferințe variate, dar ce îi unește este fidelitatea față de aceste locuri. „Oaspeții care revin constant la noi sunt cea mai frumoasă confirmare că facem ceva bun. Devenim o comunitate.”

Fiecare detaliu din Atypic poartă amprenta Veronicăi. S-a implicat direct în amenajare, a adus stilul scandinav când acesta abia pătrundea în Chișinău și a îmbinat natura cu peisajul urban. „Îmi place să adaug mereu ceva care mă reprezintă. De la suporturile pentru tacâmuri, până la aranjamentele florale și decorul din ceramică de la etajul 5, toate poartă o parte din mine.”

Pentru Veronica, Atypic nu este doar un restaurant. Este a doua casă și a doua familie. În echipă se regăsește și investește constant energie în a crea o atmosferă autentică, în care fiecare oaspete să se simtă bine.

în culise

atypic 1
atypic 2
atypic 3
atypic 5
Ion, chef-ul restaurantului, face parte din echipă încă din prima zi. Cu o experiență solidă în spate, el a crescut alături de Atypic, devenind nu doar liderul echipei de bucătari, ci și o sursă constantă de inovație. „Ion este democrat, prietenos, poate uneori prea blând, dar știe să construiască o echipă unită. Îi consider discipolii lui.”

Chiar dacă gastronomia din Chișinău a evoluat organic, Veronica consideră că Atypic a fost un pas curajos înainte. „Ne păstrăm spiritul atipic și continuăm să aducem pe masă combinații noi, platinguri creative și idei care surprind.”

Pentru Veronica, calitatea produselor este esențială, iar în spatele fiecărei farfurii reușite stă un parteneriat solid. „Este important să avem furnizori de încredere. Noi colaborăm cu METRO de peste 10 ani și ne bazăm pe ei pentru diversitate în sortiment, calitate și punctualitate.”

Colaborarea cu METRO a început încă din perioada stațiilor petroliere Avante, a continuat cu Meating Point și s-a consolidat odată cu deschiderea Atypic. „Nu am avut niciodată situații în care să fim nemulțumiți de calitatea produselor livrate. Iar promptitudinea lor este impecabilă. Știm exact când ajung și când ne putem baza pe aprovizionare.”

Veronica Chiriac este ferm convinsă că fără o echipă dedicată, orice vis antreprenorial rămâne incomplet. Poți avea idei curajoase, planuri ambițioase și o viziune clară, dar fără oamenii potriviți alături, drumul este mult mai greu.

„Succesul nostru se datorează echipei, oameni care împărtășesc aceleași valori, același entuziasm și aceeași dorință de a crea ceva frumos împreună. Eu, ca antreprenor, trebuie să le ofer spațiul de creație și încrederea de care au nevoie. Altfel, nu putem merge în aceeași direcție.”

Astăzi, echipa Atypic și Daily Dose numără 44 de persoane, o coincidență frumoasă cu adresa restaurantului – strada Pușkin, nr. 44. Veronica simte că aceste semne contează și își găsește energia în comunitatea pe care a construit-o.

Pentru Veronica, succesul înseamnă încredere, libertate de creație și asumarea greșelilor. În Chișinău există mulți tineri talentați, crede ea, dar au nevoie de spațiu pentru a-și exprima ideile. Cinele gastronomice, cu meniuri uneori irepetabile, s-au născut tocmai din această deschidere.
Facebook Atypic

Vezi detalii
Instagram
Instagram Atypic

Vezi detalii
ești pregătit să inspiri o comunitate întreagă?  
Ești pregătit să inspiri o comunitate întreagă?  
Spune-ți povestea Înapoi la vis de antreprenor