Regulamentul promoţiei
“DELICIILE METROpolei“



PERIOADA DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI: 10.10.2019 – 29.02.2020

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORII ŞI REGULAMENTUL OFICIAL AL PROMOŢIEI



Campania promoţională “Deliciile METROpolei” (numită în continuare "Campania" sau "Campania promoţională") este organizată de către:
 S.C. METRO CASH AND CARRY MOLDOVA SRL., persoană juridică constituită si funcţionând in conformitate cu legile Republicii Moldova, cu sediul social în mun. Chişinău, com. Stăuceni, str. Chişinău, 5, IDNO: 1004601002738,  reprezentată de Directorul General: D-ul Martînov Serghei, și de Directorul Financiar: Barbaros Constantin, denumită în continuare ”METRO”.
Desfăşurarea Campaniei promoţionale conform regulilor din prezentul regulament (numit în continuare "Regulament") este obligatorie pentru toţi participanţii la promoţie.
Participarea la aceasta Campanie implică acordul expres, cunoaşterea şi acceptarea fără obiecţii a prezentului Regulament de către toţi participanţii la Campanie.
Regulamentul Campaniei va fi disponibil în vederea consultării de către participanţi, atât în magazinele Metro şi pe pagina web: www.metro.md , cît și în restaurantele partenerilor.
Modificarea Regulamentului promoţiei se poate realiza doar de către METRO, prin întocmirea unui act adițional și distribuirea acestuia în magazinele METRO şi restaurantele partenerilor participante la campanie și/sau republicarea acestuia pe pagina web: www.metro.md , în vederea consultării şi luării la cunoştinţă a prevederilor acestuia de către toţi participanţii.
Anexele sau actele adiţionale la Regulament fac parte integrantă din acesta.

SECŢIUNEA 2. LOCUL DE DESFĂŞURARE AL PROMOŢIEI 



Campania se va desfăşura pe teritoriul Republicii Moldova în:
   1. Magazinele METRO Cash and Carry Moldova: 
• METRO 1 (mun. Chişinău, str. Chişinăului 5), 
• METRO 2 (mun. Chişinău, str. Dacia, 61), 
• METRO 3 (mun. Bălţi, str. Nicolae Iorga, 9),
   2. Lista restaurantelor partenerilor participante la campania dată (în continuare ”Lista restaurantelor”), unde pot fi utilizate cupoanele de reducere, este publicată pe pagina web: www.metro.md. Lista dată poate fi modificată de către Metro, în dependență de relațiile de colaborare stabilite cu partenerii săi.
Participanţii la Promoţie sunt obligaţi să respecte orarul de lucru al magazinelor METRO şi al Restaurantelor indicate în Lista restaurantelor.

SECŢIUNEA 3. DURATA CAMPANIEI PROMOŢIONALE



Campania se va desfăşura în perioada 10.10.2019 – 29.02.2020.  Cupoanele de reducere în valoarea de 100 MDL cu TVA vor putea fi utilizate in perioada 10.10.2019 – 29.02.2020 in restaurantele indicate în Lista restaurantelor. Orice modificare a perioadei de valabilitate a Campaniei va fi anunţată public de către Metro, prin publicarea unui comunicat pe pagina web: www.metro.md și/sau pe paginile oficiale ale Metro de pe rețelele sociale.

SECŢIUNEA 4. CONDIŢII DE PARTICIPARE



Campania se adresează doar consumatorilor finali (persoanelor fizice) ce dețin legitimația de client METRO, care sunt înrolați în programul ”Metro Plus” (cu excepția angajaților METRO și clienți care procură prin internet magazin www.zakaz.metro.md) şi care acceptă termenii şi condiţiile prezentului Regulament (denumiţi în continuare “Participanţi”).
Participarea la Campanie implică acceptarea prevederilor prezentului Regulament.

SECŢIUNEA 5. MECANISMUL CAMPANIEI



Pentru a participa la Campanie, Participantul trebuie să cumpere în perioada de valabilitate a Campaniei, produse METRO (Food/NonFood) în sumă minimă de 1000 MDL  cu TVA, pe bon fiscal după care va primi un cupon de reducere în valoare de 100 MDL cu TVA, ce va putea fi utilizat în restaurantele indicate în Lista restaurantelor. In cazul in care valoarea facturii/bonului fiscal va depăși 1000 MDL cu TVA, atunci Participantul va primi un cupon de reducere 100 MDL cu TVA pentru fiecare 1000 MDL (cu TVA) facturati.  
Participantul, care va întruni condiţiile de participare de mai sus va solicita cuponul/cupoanele de reducere de 100 MDL cu TVA de la casier îndată după achitarea produselor la casa de marcat. O bon fiscal METRO poate fi prezentat doar o singură dată pentru validare și recepționare cuponului/-elor în baza acestuia. Validarea va fi efectuată de către casier, care va aplica stampila pe bon fiscal în temeiul căruia a oferit cupoane, indicînd și numărul de cupoane oferite.
Pe cupon nu se va indica careva date personale ale participantului.
După validare,  Participantul va primi cuponul/cupoanele cu ştampila „DELICIILE METROpolei”, aplicata de Casier, la fel ștampila trebue sa fie aplicata si pe bon fiscal. In cazul daca clientul nu este inregistrat in programul METRO Plus, cuponul de reducere i se va oferi participantului doar după ce acesta se va apropia cu bonul fiscal (pe care va fi aplicată o ștampilă de către casier) la Intrare Clienti pentru a fi înregistrat în programul Metro Plus, după care pe cupon va fi aplicată ștampila de validare de către angajatul Intrare Clienti. În cazul în care Participantul nu va primi cuponul/-ele de reducere la casa de marcat, acesta se va putea adresa în intervalul de timp: Luni – Simbata 06:00-21:00, Duminică 8:00-21:00 la Supraveghere Case din magazinul unde i s-a eliberat bonul fiscal, Șeful/Șeful-adjunct supraveghere case urmînd să verifice respectarea condițiilor de participare și în cazul validării, îi va oferi participantului numărul de cupoane ce îi revin.
Cu acest cupon de reducere de 100 MDL cu TVA,  Participantul se va deplasa, în perioada de valabilitate a Cuponului (data limită de utilizare fiind indicată pe acesta), la restaurantele indicate în Lista restaurantelor (https://www.metro.md/oferte-si-beneficii/deliciile-metropolei) , pentru a beneficia de o reducere de 100 MDL cu TVAla achitarea comenzii efectuate. Reducerea se aplica doar la comenzile cu valoarea minimă de 300 MDL cu TVA. Astfel, la fiecare 300 MDL cu TVA din valoarea comenzii, va putea fi utilizat un cupon de reducere în valoare de 100 MDL cu TVA.
Un cupon de reducere poate fi utilizat doar o singură dată pentru a beneficia de această reducere. În dependență de opțiune restaurantelor partenere, cupoanele de reducere pot fi utilizate în cadrul serviciilor de livrare oferite direct de către restaurantele partenere. Astfel, participantul va avea obligația de a concretiza în momentul efectuării comenzii de livrare dacă restaurantul respectiv acceptă sau nu utilizarea cuponului ca modalitate de plată prin serviciul de livrare. În cazul în care restaurantul partener, oferă un răspuns negativ, cuponul de reducere va putea fi utilizat fizic în incinta restaurantului respectiv. 
Se va acorda cuponul sau cupoanele doar Participanţilor care au luat parte la Campanie în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. În cazul în care, Metro  constată că un Participant nu a îndeplinit şi/sau nu a respectat condiţiile stipulate în prezentul Regulament, Metro îşi rezervă dreptul de a suspenda oricând drepturile şi beneficiile ce îi revin respectivului Participant, fără ca să datoreze vreo despăgubire sau plată față de acesta. 
Cupoanele de reducere acordate nu pot fi înlocuite cu alte premii şi nici nu se poate acorda contravaloarea lor în bani. In cazul refuzului unui  Participant de a beneficia de cuponul de reducere  de 100 MDL cu TVA, precum si in cazurile in care participantul nu indeplineste cerintele prezentului Regulament,  Participantul va pierde dreptul de atribuire a cuponului, iar cuponul va rămâne în posesia Metro. 
Metro, și partenerii săi, sunt îndreptăţiţi să ia toate măsurile necesare împotriva tentativelor de fraudă, abuzurilor sau oricăror alte împrejurări care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei Campanii.
Organizatorii Campaniei “Deliciile METROpolei”  nu vor purta răspundere in cazul in care Participantii vor prezenta cupoanele de reducere la restaurantele partenere înainte sau după perioada de valabilitate a Campaniei.



SECŢIUNEA 6. RĂSPUNDERE



Metro va fi responsabil doar pentru repartizarea cupoanelor de reducere, restaurantele partenere asumîndu-și răspunderea pentru acordarea reducerilor, conform prevederilor prezentului Regulament.
Metro, și partenerii săi, nu îşi asumă nici o răspundere în cazurile referitoare la pretenţii asupra dreptului de proprietate asupra cupoanelor de reducere prezentate de o persoană către Restaurantul partener. Persoana ce le va prezenta pentru a beneficia de reducere în baza cuponului, se va prezuma a fi proprietarul acestuia. 
Prin participarea la Campanie, toţi Participanţii sunt de acord şi se obligă să respecte şi să se conformeze tuturor cerinţelor şi condiţiilor impuse de Organizatori prin prezentul Regulament, nerespectarea acestora atrăgând răspunderea personală a participanţilor.


SECŢIUNEA 7. ÎNCETAREA CAMPANIEI PROMOŢIONALE



Prezenta Campanie promoţională poate înceta numai în cazul apariţiei unui eveniment ce justifică neexecutarea obligațiilor, inclusiv în cazul imposibilităţii Metro și/sau a partenerilor săi, din motive independente de voinţa sa, inclusiv din raționamente financiare, de a continua prezenta Campanie promoţională.

SECȚIUNEA 8. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL


În cazul în care pentru desfășurarea va fi necesară prelucrarea unor date personale, atunci prin prezentarea actului de identitate sau completarea unui formular cu datele sale personale de către sine personal sau de către reprezentantul METRO, participantul își va exprima consimțămîntul ca aceste date să fie prelucrate de către METRO cu scopul de a-și onora obligațiile cei revin conform regulamentul, precum și de a le utiliza în scopuri statistice pe perioadă de desfășurare a promoției. Datele personale ale participantilor vor fi utilizate în scop de marketing doar în cazul exprimării  consimțămîntului expres în acest sens de către Participant
METRO garantează că va prelucra datele personale ale participanților strict în conformitate cu prevederile legale ce reglementează protecția datelor cu caracter personal. De asemenea, METRO garantează că va permite accesul la aceste date doar angajaților săi autorizați să le prelucreze, va întreprinde acțiunile necesare pentru a restricționa accesul persoanelor neautorizate, va asigura securitatea și confidentialitate acestor date, nu va admite copierea, modificarea, precum și prelucrarea lor contrar normelor legale. METRO, totodată garantează că va radia, fără a putea fi restabilite, datele primite de la Participant în termen de 75  zile din momentul încheierii campaniei. În cazul în care, se va produce un incident în urma căruia datele transmise de Participant, vor fi prelucrate într-un mod neconform sau ilegal, METRO va anunța imediat Participantul și va întreprinde acțiunile necesare pentru remedierea acestuia pe care le va agrea cu Participantul, precum și va repara în totalitate prejudiciul cauzat Participantului prin producerea incidentului dat.
Metro este obligat sa distrugă cupoanele participante la promotie in termen de 75 zile din data încheierii promoției.
SECŢIUNEA 9. LITIGII
În cazul unor potenţiale litigii apărute între Metro, partenerii săi şi Participanţii la Campania promoţională, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu se vor adresa pentru soluţionare instanţelor competente din Republica Moldova în jurisdicţia cărora se află Metro și/sau partenerul său.


Prin participarea la această Campanie promoţională, Participanţii sunt de acord și se obligă să manifeste un comportament decent față de reprezentanții Metro și/sau a partenerilor săi, fără a tulbura ordinea publică.